Recomandare Carte
Coaching pentru un coach
Dezvoltare personala pentru specialistii in dezvoltare personala
Alison Hardingham impreuna cu : Mike Brearley, Adrian Moorhouse si Brendan Venter
Chartered Institute of Personnel and Development
Inner Game – filmul interior
Comportamentele noastre sunt consecinte ale supozitiilor pe care le facem pentru ca ne situam inevitabil intr-un cadru de referinta: experienta personala, cunoasterea mai mult sau mai putin validata prin actiuni concrete.
Realitatea este ceea ce fiecare dintre noi acceptam a fi Adevarul.
Realitatea fiecaruia nu e insa Realul.
Limitele perceptiilor noastre ne conditioneaza.
Nu putem trai fara un cadru de referinta, dar relativ rar ne gandim la limitele sale inerente.
Coachingul este, de aceea, in foarte mare masura o explorare asistata a cadrului de referinta al clientului, permitandu-i acestuia eventual sa-l extinda. De multe ori, insa, crezand ca ne uitam printr-o fereastra, privim de fapt o oglinda.
"La nivel elementar, coachingul este o tehnica, prin practica devine aptitudine, iar prin devotament poate deveni o forma de arta, mereu alta, mereu o oportunitate de a invata.”, scria Sir John Whitmore in prefata cartii Coaching at Work a lui Matt Somers,
John Wiley & Sons Ltd, 2007 (carte de referinta, pe care sper sa o vedeti cat de curand, in romaneste, in aceasta colectie).
Coachingul este in esenta o bucla deschisa pentru feed-forward, o indicatie exploratorie pentru activarea sinapselor necesare unei actiuni dorite, o interactiune umana care activeaza resurse nefolosite, sustine motivatii, inspira, extinde cadrul de referinta.
Am primit aceasta definitie de la Alain Cardon, Master Certified Coach, unul dintre fondatorii acestei profesiuni, ca si Sir John Whitmore, citat mai sus.
Pe mine, unul, asemenea definitii ma inspira si-mi sunt suficiente pentru a incepe sa-mi fac o harta proprie a domeniului, dar sunt constient ca pentru cei care au alt cadru de referinta, o alta experienta practica si de cunoastere, o astfel de definitie mai degraba ii poate deruta. Putem pleca din multe zone spre a da o definitie simpla si inteligibila a proceselor din coaching, dar, desigur, perceptia a ce este si ce nu este coachingul se limpezeste numai dupa o relatie eficienta de coaching.
De fapt in toate definitiile privind practica, instrumentele si pozitionarile legate de profesiunea de coach veti gasi o consecventa preocupare pentru actiune, motivare, inspirare, accesare si utilizare eficienta a resurselor proprii ale celui caruia ii este adresat acest serviciu – clientul, sa-i zicem pe romaneste, fiindca termenul coachee este chiar indeclinabil in romana. E o mare pierdere ca nu-l putem romaniza, fiindca in coachingul intern, de organizatie, termenul "client" poate crea confuzii.
Definitii pentru coaching veti gasi in majoritatea cartilor si resurselor relativ recente dar si in acest volum – perfect convergente si universal acceptate in ultimii 10 ani, de cand aceasta metaprofesiune, supravegheata profesional de International Coaching Federation s-a diferentiat de mentoring, terapie, consultanta, antrenament sportiv, facilitare.
Colectia pe care aceasta prima publicare o initiaza la Editura CODECS in colaborare cu Coaching Institute – intitulata Coaching –lecturi utile – va va pune la dispozitie o serie de lucrari fundamentale si de orientare metodologica intr-un domeniu in care doar indemnul "practica, practica, practica" aduce cu adevarat valoare.
Lucrarea de fata merita sa faca inceputul unei asemenea colectii, fiind rodul experientei a patru oameni de varste si experiente foarte diferite, barbati si femei care au facut din coaching un mod de a fi: Alison Hardingham, Mike Brearley, Adrian Moorhouse si Brendan Venter. Dezvoltare personala pentru specialistii in dezvoltare personala, tema grea, mai ales daca-ti propui sa o expui intr-o carte, tocmai fiindca barierele – daca le vezi – sunt personale, deci foarte ecartate de la om la om si distinct-contextual percepute.
Lucrarea, intr-un mod oarecum paradoxal, spune multe atat celor care parcurg pentru prima data un text dedicat in exclusivitate problematicii legate de coaching, cat si celor cu experienta in asemenea pozitionari si servicii. Acestia din urma gasesc in carte confirmari, inspiratie, o subtila masura si respect fata de granitele greu de respectat ale domeniului profesional. Valoarea de exceptie a cartii o gasesc tocmai in capacitatea de sinteza a autoarei care a coordonat textul, Alison Hardingham, de a nu intra in amanunte care te fac sa pierzi structura discursului. Abordand temele definitorii ale profesiunii si practicii de coach, reuseste totusi sa nu neglijeze amanunte esentiale, care sa fie perfect acceptabile atat pentru majoritatea practicantilor, cu stilurile lor diferite, cat si pentru cei ce supravegheaza domeniul, formuland jaloanele si limitele de netrecut ale eticii profesionale a coachingului.
„Exista intotdeauna un joc interior care se desfasoara in mintea noastra, indiferent ce joc exterior jucam. De cat de constienti suntem de acest joc interior depinde succesul sau esecul nostru in jocul exterior.” Tim Gallwey, The Inner Game of Work, Texere, 2000.
dr. Horea Murgu,
Presedinte Coaching Institute
|
Agenda cursuri open
• Fundamentele Coachingului
• Supervizare Meta-Coach
• Programare neurolingvistica
• Train the Trainers Advanced • Analiza tranzactionala • Comunicare Experientiala • Dezvoltare Personala si Leadership
• Coaching pentru Top Management
» Vezi calendarul de cursuri open pe anul 2007
Incepand cu luna aprilie 2006, am lansat newsletterul Coaching Institute. Vei putea citi in fiecare luna analize, recomandari si sfaturi utile pentru activitatea de resurse umane in general, training si coaching in special. Daca pe viitor nu mai vrei sa primesti acest newsletter, te poti dezabona folosind optiunea de la sfarsitul fiecarui mesaj.
Stabileste o intalnire
Despre newsletter
Coaching Institute ofera programe complexe specialistilor in resurse umane, trainerilor si managerilor. Newsletter-ul isi propune sa aduca in atentia ta subiecte de interes din domeniu, sa iti ofere un insight asupra noilor metode de instruire si sa livreze articole de valoare pentru dezvoltarea ta profesionala si personala.

Nu vindem, inchiriem sau instrainam aceste date (vezi si acord de
confidentialitate).
Contact
Coaching Institute
Str. Agricultori, nr. 37-39, Bucuresti, 2
Romania, Postcode: 021482
T: +(40).21-252.08.27
F: +(40).21-252.56.14
www.coach.ro
|