Audi, rol important in cadrul Galei de decernare a premiilor Oscar
- Un numar de 40 de automobile Audi Q7 TDI Clean Diesel au condus vedetele catre covorul rosu
- Continuarea activitatilor de marketing importante, dupa reclama difuzata in timpul finalei Super Bowl si sponsorizarea ceremoniei de investire a presedintelui american
- Schwarzenbauer, seful Diviziei de vanzari si marketing: "Am marit bugetul de marketing pentru SUA in vederea cresterii cotei de piata a marcii Audi"
Ingolstadt/Los Angeles - Cele mai mari nume ale industriei cinematografice si-au facut aparitia in stil mare la cea de-a 81-a editie a Galei de decernare a premiilor Oscar: un numar de 40 de automobile Audi Q7 TDI Clean Diesel, de culoare alba, au condus vedetele catre covorul rosu din fata Teatrului Kodak din Los Angeles. Prin prezenta sa la Gala de decernare a premiilor Oscar, Audi sponsorizeaza un alt eveniment important ca parte a campaniei de marketing din SUA. Marca premium germana a mai sponsorizat transmisiunea televizata a ceremoniei de investire a presedintelui Barack Obama si a lansat o reclama de mare impact in timpul finalei Super Bowl, evenimentul sportiv al anului cu cei mai multi telespectatori din Statele Unite ale Americii.
"Datorita noilor modele precum A4 si modelelor de varf precum Audi R8, compania Audi a atins anul trecut cel mai inalt nivel de popularitate a marcii in SUA si s-a bucurat de cea mai buna imagine din intreaga sa existenta. Am marit bugetul de marketing pentru SUA in vederea cresterii cotei de piata", a declarat Peter Schwarzenbauer, membru in Consiliul de administratie pentru vanzari si marketing in cadrul AUDI AG. Anul acesta, investitiile vor creste cu 15 - 20%, pentru a transforma criza intr-o oportunitate. "In timp ce alte companii isi reduc activitatile, noi ne continuam initiativa de marketing la scara extinsa" a mai afirmat Schwarzenbauer. "Actionand contrar tendintei din aceasta perioada, ne vom intari pozitia pe piata de automobile". Urmand aceasta strategie, Audi a reusit sa-si mareasca cota de piata in luna ianuarie 2009 in comparatie cu marcile concurente (de la 6,7 % la 7,2% in cadrul grupului de marci din segmentul premium de import).
Audi si-a accelerat eforturile de promovare a marcii saptamana trecuta in Los Angeles. Automobilele Audi Q7 TDI Clean Diesel, de culoare alba, au asigurat transportul unor vedete precum Michael Douglas, Debra Messing, Angela Bassett, Sheryl Crow, Gwen Stefani, Marisa Tomei, Kristin Davis si Kate Winslet. Toate cele 40 de automobilele Audi Q7 TDI au condus vedetele catre covorul rosu din fata Teatrului Kodak din Los Angeles, unde a avut loc cea de-a 81-a editie a galei de decernare a premiilor Oscar.
Prezenta marcii celor patru inele la aceasta gala reprezinta cea mai recenta etapa a campaniei de marketing organizate de compania Audi in SUA. Reclama Audi pentru 2009 difuzata in timpul finalei Super Bowl a reprezentat doua ocazie cand compania si-a promovat automobilele in timpul celui mai mare eveniment sportiv din America. Acest eveniment asigura un impact de proportii: ambele reclame de 60 de secunde au fost vizionate de aproape un miliard de telespectatori care urmaresc in fiecare an spectaculoasa finala de fotbal american.
In ziua investiturii lui Barack Obama ca presedinte al Statelor Unite ale Americii, la 20 ianuarie 2009, Audi a fost partenerul a trei mari retele de televiziune din America, ABC, CBS si NBC, pentru a le permite sa transmita acest moment istoric aproape fara pauze publicitare. Aceasta a fost prima colaborare cu mijloacele de comunicare in masa pentru Audi, intrand in contact cu cele peste 19 milioane de telespectatori care au vizionat ceremonia in acea zi. Ceremonia de investitura a fost transmisa si pe Internet, iar Audi a fost sponsor exclusiv. In plus, o reclama de opt pagini in ziare importante din America, precum USA Today, The Wall Street Journal, The Washington Post si The Boston Globe a fost vazuta de peste 8,6 milioane de cititori. |