Audi Audi
Audi
Tehnologie

Un model compact cu cinci usi, cu transmisie hibrida
Prototipul Audi A1 Sportback

La Salonul Auto de la Paris, Audi a dezvaluit prototipul modelului A1 Sportback: pornind de la modelul Audi A1 project quattro, automobilul cu trei usi prezentat in 2007, acesta este prototipul unui automobil cu cinci usi pentru patru pasageri, care se inscrie in clasa subcompacta, dezvaluind inca o data toate caracteristicile unui Audi veritabil. Automobilul cu o lungime de 3,99 metri (13,09 picioare) si o latime de 1,75 metri (5,74 picioare) imbina stilizarea dinamica, de varf, cu o economie optima a spatiului si o calitate desavarsita. In acelasi timp, o serie de solutii tehnice vizionare poarta eficienta, dinamismul si placerea de a conduce spre o dimensiune noua, asa cum numai Audi stie sa o faca.

Compania Audi prezinta o noua versiune a tehnologiei hibride inovatoare prin intermediul transmisiei cu care este prevazut prototipul A1 Sportback. Acesta are sub capota un motor TFSI de 1,4 litri care dezvolta 110 kW (150 cp), putere directionata catre rotile din fata prin intermediul unei transmisii S tronic cu dublu ambreiaj. Un motor electric cu puterea de 20 kW (27 cp) integrat in sistemul de transmisie este capabil sa livreze, in momentul accelerarii, un cuplu suplimentar de pana la 150 Nm (110,63 livre-picioare). Pe parcursul fazei de amplificare a puterii, si anume aceea in care motorul TFSI si motorul electric functioneaza simultan pentru a conferi un stil de conducere sportiv, cele doua blocuri de alimentare furnizeaza o acceleratie impresionanta. Tractiunea fata riguros testata, completata de blocarea activa a diferentialului fata controlata de programul ESP, asigura un transfer optim de putere asupra carosabilului.

In plus, motorul electric este capabil sa propulseze singur automobilul, pentru a obtine un nivel zero de emisii in zonele rezidentiale, de exemplu. Capacitatea bateriilor litiu-ion ofera posibilitatea actionarii automobilului pe o distanta de pana la 100 km (62,14 mile) in modul exclusiv electric; motorul poate fi incarcat de la orice priza electrica. Functia automata start/stop, sistemul de regenerare a energiei si fazele de functionare electrica exclusiva reduc consumul de combustibil si emisiile prototipului Audi A1 Sportback cu aproximativ 30%, comparativ cu momentele in care acesta functioneaza exclusiv pe baza motorului cu combustie interna. In pofida performantelor sale sportive, cu o acceleratie de la 0 la 100 km/h (62,14 mile/ora) in 7,9 secunde si o viteza maxima de 200 km/h (124,27 mile/ora), prototipul Audi A1 Sportback consuma numai 3,9 litri de combustibil premium la 100 km (60,31 mile pe galon in SUA); emisiile de CO2 se ridica la un nivel eficient de numai 92 g/km (148,06 g/mila).

Designul

Exteriorul

Diferenta nu se rezuma doar la cele doua usi in plus: stilizarea prototipului cu cinci usi este o varianta elaborata a celui cu trei usi, Audi project quattro din 2007. Suprafetele si liniile sunt vizibil mai incordate si aduc un plus de masculinitate.

Proportiile de baza, cu o caroserie inalta si o zona a geamurilor plata, marginita de un plafon cu un design asemanator modelelor coupé, creeaza un aspect clasic pentru automobilul ce poarta insemnul celor patru inele. Partea din spate este rotunjita prin intermediul unui spoiler alcatuit din doua parti, prevazut cu o canelura centrala integrata in luneta, ce atrage imediat privirea.

Perspectiva laterala dezvaluie o alta trasatura caracteristica automobilelor coupé, sub forma usilor cu geamuri fara rame si a unui montant B acoperit cu sticla si, astfel, omogen integrat in aspectul general. Segmentarea indrazneata a partilor laterale ale acestui prototip, cu linia aripilor usor ridicata, accentueaza aceasta stilizare.

Linia aripilor prototipului Audi A1 Sportback, alaturi de finisajul in nuanta Gri Daytona, reprezinta o noua implementare a unei alte caracteristici proprii designului actual al automobilelor Audi. Aici, liniile duble proeminente continua de jur imprejurul automobilului ca o banda curba care leaga partea din fata, din care pare ca izvoraste, de spatele automobilului care se inalta pentru a produce un aspect usor asemanator unei pene.

Grila single-frame a radiatorului, cu designul sau aerodinamic, surprinde ambitiile sportive ale modelului, care sunt evidentiate si mai mult de aripile evazate, un tribut adus designului legendarului model Ur-quattro si actualului Audi RS 6.

Designul farurilor principale tridimensionale ce folosesc tehnologia LED este extrem de atragator, iar finisajul complet nou subliniaza inca o data libertatea pe care aceasta tehnologie le-a conferit-o designerilor. Toate functiile de iluminare (lumini de drum si lumini de intalnire, iluminarea diurna si luminile de semnalizare a directiei) au fost amplasate intr-o carcasa plata, sub forma unor benzi paralele, dispuse concentric in forma de patrat.

Aceasta asezare, cu segmente de lumina de dimensiuni variabile (luminile de intalnire ocupand cea mai mare parte a spatiului) schimba complet caracterul partii frontale, al "fetei" prototipului A1 Sportback.

Luminile din spate se inscriu de asemenea in acelasi tipar si combina functiile de lampi spate si de stop, lumini semnalizatoare de directie, lumini pentru marsarier si lumini de ceata spate intr-un design inconfundabil. Jocul dintre unghiurile ascutite si obtuze si zonele din sticla transparenta si colorata creeaza un aspect deosebit de dinamic. O carcasa transparenta de mari dimensiuni, extinsa pe intreaga latime a automobilului, uneste si mai mult ambele blocuri optice si pune in evidenta linia orizontala a designului partii din spate.

La fel ca in cazul versiunii cu trei usi, caroseria prototipului Audi A1 Sportback cu patru usi utilizeaza la maximum suprafata redusa de drum disponibila pentru un automobil din clasa premium compacta. Masurand 3,99 m lungime (13,09 picioare) si 1,75 m latime (5,74 picioare) si avand un ampatament de 2,46 m (8,07 picioare), acesta reuseste sa combine cu succes aspectul sportiv cu economia impresionanta de spatiu datorata consolelor scurte. Amplasarea transversala a motorului joaca de asemenea un rol semnificativ in aceasta privinta. Cea de-a treia dimensiune a acestui automobil sport compact, si anume inaltimea, este de 1,40 metri (4,59 picioare).

Habitaclul

Cu cele patru scaune individuale si cu o cantitate de spatiu surprinzator de generoasa pentru clasa din care face parte, habitaclul are un aspect ordonat, lipsit de ornamente inutile. Sectiunea curba, in forma de pana, reuneste portierele si postul de conducere sportiv intr-o singura unitate. Plansa de bord si consola centrala sunt proiectate in intregime pentru a fi la indemana soferului.

Calitatile ergonomice si estetice se combina pentru a crea o ambianta desavarsita de arhitectura precisa si de aspectul de inalta clasa. Detaliile precum orificiile de ventilatie cu aspect de turbina si comenzile sistemului de aer conditionat par a fi desprinse direct de la bordul unui avion cu reactie. Tot aici, forma avansata si functia exacta sunt imbinate in stilul specific Audi: directia si volumul fluxului de aer pot fi reglate intr-un mod simplu si intuitiv, rotind sau apasand butonul de comanda aflat in centrul orificiului de ventilatie.

Consola centrala cuprinde maneta integrata a selectorului de viteze, care poate fi extinsa numai in modul dinamic de conducere, butonul pentru pornirea si oprirea motorului, intrerupatorul sistemului Audi drive select si cotiera cu buzunar integrat pentru telefonul mobil.

Scaunele sport cu tetiere integrate ofera un nivel de confort si ergonomie care depaseste cu mult standardele obisnuite ale clasei subcompacte si care raspunde tuturor asteptarilor din partea unui automobil tipic Audi. Scaunele usoare sunt acoperite cu un material transparent, cu aspect de plasa, care accentueaza si mai mult stilul aerat al designului.

Materialele folosite pentru ornamentele interioare sunt extrem de atragatoare prin aspectul si textura de inalta clasa. Schema de culori contrastante folosita pentru ornamentele interioare (alb si rosu) evidentiaza senzatia de spatiu.



Cardinal Motors
www.cardinalmotors.ro
Cybernet Auto Center
www.autocenter.ro
Euro Tehno Group
www.eurotehnogroup.ro
Porsche Bucuresti Nord
www.pbn.ro
Porsche Bucuresti Vest2
www.pbv2.ro
Porsche Timisoara
www.porschetimisoara.ro
Sandra Trading
www.sandra.ro
Scorpion Auto
www.scorpion.ro
Tess Brasov
www.tess.ro


PORSCHE ROMANIA
Sos. Pipera-Tunari nr. 2
Voluntari, Jud. Ilfov, 77190
Tel: +40-21-203-28-58


© Audi, 2008
Creat de
Kinecto